Aeroportul “Transilvania” prezent la târgul european Routes Europe 2013 pentru atragerea de noi parteneri de colaborare

Conducerea Aeroportului Internațional “Transilvania” Târgu Mureș a luat parte la cel mai mare târg anual european al aeroporturilor, companiilor aeriene, autorităților de turism şi factorilor decizionali din sectorul aviației, Routes Europe 2013, desfăşurat în acest an în perioada 12-14 mai în capitala Ungariei, Budapesta, pentru atragerea de noi parteneri de colaborare.

Evenimentul găzduit de Aeroportul din Budapesta reprezintă un prilej excelent pentru aeroporturi, companii aeriene, autoritățile de turism și toţi ceilalţi actori implicaţi în sectorul aviației din Europa pentru a susţine întâlniri de afaceri și a face planuri de viitor. Având în vedere climatul economic dificil în Europa dialogul dintre companiile aeriene și aeroporturi este extrem de important, accentul principal fiind pus pe extinderea şi dezvoltarea traseelor aeriene (rute aeriene) şi planificarea evoluţiilor viitoare în domeniul aviaţiei. Concursul pentru serviciile aeriene și beneficiile economice pe care acestea le aduc a reunit anul acesta la Budapesta reprezentanții a peste 70 de operatori aerieni precum și a celor mai importante aeroporturi din Europa, având loc peste 3.000 de întâlniri pentru dezvoltarea de noi trasee aeriene (rute aeriene).

Preşedintele interimar al Consiliului de Administraţie al Aeroportului “Transilvania” Târgu Mureș, Peti Andrei împreună cu alţi câţiva reprezentanţi din Conducerea Aeroportului au luat parte la acest eveniment de importanţă majoră pentru toţi actorii europeni implicaţi în sectorul aviaţiei cu scopul de a atrage noi parteneri de colaborare pentru Aeroportul din Târgu Mureș. Aceştia au susţinut la Routes Europe 2013 prezentări ale facilităţilor oferite de Aeroportul Transilvania în cadrul mai multor întâlniri pe care le-au avut cu operatorii aerieni şi alţi actori implicaţi în sectorul aviaţiei, pentru atragerea de potenţiali parteneri de colaborare.

Printre beneficiile oferite de Aeroportul Internațional “Transilvania” Târgu Mureș se numără programul de funcţionare de 24 de Ore, dotările şi echipamentele performante printre care: pista de decolare-aterizare extinsă (2000 m X 45), platforma de operare pentru aeronave, instalaţiile de balizaj pentru apropiere de precizie corespunzătoare CAT II OACI și echipamentul ILS performant, de asemenea de categoria a II-a, echipamentele LVO (Low Visibility Operations) care permit aterizarea în condiții meteorologice de vizibilitate redusă. Totodată, Aeroportul “Transilvania” se află în permanentă dezvoltare, în prezent fiind în curs de execuţie lucrările de extindere și copertare a fațadei sudice a Aerogării (recepţia lucrărilor urmând să aibă loc în septembrie 2013). În cursul anului 2013 se vor realiza investiţii pentru echipamente de securitate, echipamente de salvare şi stingere a incendiilor şi echipamente speciale pentru deszăpezire pe timp de iarnă şi vor fi demarate lucrările de investiţie pentru amenajarea peisagistică a accesului la Aeroportul „Transilvania”.

Diversificarea ofertelor de zboruri către destinaţii interne şi externe constituie una dintre priorităţile Conducerii Aeroportului Internațional “Transilvania” Târgu Mureș, promovând în acelaşi timp, dezvoltarea economică şi turistică a regiunii deservite. Astfel, se fac demersuri pentru diversificarea ofertelor de zbor, curse aeriene tip charter, efectuate sezonier în perioada estivală şi introducerea de astfel de zboruri şi în sezonul rece pentru practicanţii sporturilor de iarnă.

14 mai 2013 Preşedintele interimar al Consiliului de Administraţie

Peti Andrei

Întocmit de Monica Hărmănescu, Referent Relații Public