Noi servicii pe aeroport si actiuni de crestere trafic aerian

La 06 mai 2010 incepand cu orele 11,00 a avut loc la sediul Aeroportului Transilvania Târgu Mureş,conferinta de presa cu 4 teme din care prima fiind legata de lansarea oficială a paginii de internet a aeroportului, cu informări servicii de trafic aerian în timp real, prezentată de dl Pop Simion. Conducerea aeroportului, pe lângă informaţii utile către potenţialii beneficiari, prin noul format de pagina de internet doreşte să ofere posibilitatea unei mai eficiente promovări a potenţialului regiunii desevite prin link-uri şi spoturi pe spaţii închiriate.Primul client identificat pt utilizarea superioara a paginii de internet, oferă din 10.05.2010 servicii diverse de transport aerian de pe aeroport inclusiv pachete turistice si bilete

La a 2a tema Dl Runcan Petru Ştefan, Director General al Aeroport Transilvania Târgu Mureş, a prezentat public planul pilot de iniţiere, organizare şi realizare a activitatii combinate de atragere noi valori de trafic aerian, precizând factorii care trebuie să conlucreze la nivelul administraţiei publice locale, camera de comerţ, tur operator, agenţie de turism ,etc. pentru crearea climatului de afaceri necesar investitorilor şi a pachetelor de servicii pentru turişti.Ponderea în costurile plătite de clienţii care accesează un pachet turistic cu transport aerian inclus, la nivelul aeroporului este infimă, sub 3% . Proprietarii de hoteluri şi cei de restaurante au 32 %, respectiv 16%. Acestea corelate si cu abilitarile legale ale aeroportului foarte clar delimitat prin obiectul de activitate ,de deservire la sol a pasagerilor, mărfurilor şi aeronavelor , in vederea realizarii de noi zboruri ,denota ca operatorul aerian pt noi destinatii de zbor trebuie să aibă riscurile împărţite cu cel puţin un tur operator si sa aiba sustinerea celorlati ageni economici din sfera serviciilior turistice care de altfel si beneficiaza .Dna Pop Felicia, expert economic, a prezentat influenţele şi beneficiarii din zona deservita de aeroport cu influente directe si indirecte de pe urma activităţii de trafic aerian de pe aeroport, indicând modul concret şi ponderea pe care fiecare o încasează din taxe, impozit, etc.Dna Pop a cuantificat iniţiativa pilot propusa de aeroport ca o investiţie de 17.500 euro, la care beneficiul de pe urma celor 5.000 de turişti tinta,s-ar cifra la 1.200.000 euro, întrebându-se retoric dacă merită afacerea şi cere implicarea practica a celor nominalizaţi anterior care si beneficiaza.

La tema a 3 a dl. Comandant Togănel Ştefan, instructor la Carpat Air a prezentat avionul Cessna cu care execută cursurile practice ale şcolii de pilotaj la Aeroport Transilvania Târgu Mureş în vederea obţinerii licenţei de zbor . Cursurile de pilotaj sunt disponibile pentru toţi cei interesati din zona care dispun de fonduri pt. acoperirea pregătirii teoretice la cele 14 capitole obligatoriu ce se deruleaza pe parcursul a 3 luni de zile, cât şi pt. orele de zbor practice pe durata a 2 luni.

Dl Runcan a prezentat tema 4 de creştere a traficului aerian prin zboruri de tip air taxi cu elicoptere şi avioane de diferite dimensiuni pornind de la 400 euro ora de zbor,lângă care se adauga serviciile de ambulanţă aeriană cu avioane de tip Beeachkraft, care vin să completeze fericit activitatea elicopterelor SMURD cu zboruri pe distanţe lungi.