Aeroportul Internaţional Transilvania Târgu Mureș marchează în data de 4 iulie 2012 Ziua Aeroporturilor prin acțiuni de informare privind drepturile pasagerilor pe transportul aerian, susținute de reprezentanții Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Mureş (CJPC), drepturi reglementate la nivel comunitar prin Regulamentul (CE) nr. 261/2004. Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene, astăzi, 4 iulie 2012, reprezentanții Centrelor Europene a Consumatorilor vor fi prezenţi în 28 de aeroporturi europene (din Uniunea Europeană, Norvegia și Islanda) pentru a oferi informaţii pasagerilor în ceea ce priveşte drepturile lor în călătoriile întreprinse pe calea aerului.

Aeroportul Internaţional Transilvania Târgu Mureș participă la această campanie desfăşurată la nivel european, în calitate de membru al reţelei ACI (Airports Council International), fiind partenerul instituțiilor din țară și străinătate, care au ca scop dezvoltarea tarficului aerian. Aeroportul din Târgu Mureş îşi propune cu această ocazie creșterea numărului de pasageri concomitent cu îmbunătățirea calității și diversificarea serviciilor oferite.

Regulamentul (CE) nr. 261/2004 se aplică în cazul în care are loc refuzul la îmbarcare, anularea zborului, întârzierea prelungită, declasarea sau neinformarea pasagerilor. Regulamentul se aplică în cazul zborurilor care pleacă de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru sau care pleacă de pe un aeroport situat într-un stat care nu este membru al UE spre un aeroport comunitar, iar zborurile sunt efectuate de transportatori UE. Pasagerii beneficiază de prevederile Regulamentului comunitar în oricare din situaţiile menţionate mai sus, indiferent de naţionalitate ori de cetăţenie (indiferent dacă este sau nu cetăţean al unui stat membru UE).

Regulamentul comunitar nu se aplică în cazurile în care pasagerii călătoresc gratuit sau la un tarif redus, care nu este disponibil direct sau indirect publicului. Cu toate acestea, Regulamentul se aplică atunci când pasagerii au bilete emise de un transportator aerian sau de un tour operator în cadrul unui program de fidelizare a clientelei sau al unui alt program comercial. Regulamentul nu se aplică în cazul în care pasagerii călătoresc cu elicopterul sau cu o cursă charter privată. De asemenea, Regulamentul nu se aplică în situaţii precum: bagaje pierdute, avariate, întârziate; accidentarea pasagerilor; alte probleme generale ce pot apărea în relaţia pasager-linii aeriene.

Având în vedere faptul că fiecare stat membru este obligat să desemneze un organism responsabil cu luarea măsurilor pentru asigurarea aplicării Regulamentului, prin Hotărârea Guvernului nr. 1912/2006, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a fost desemnată ca organism naţional responsabil cu luarea măsurilor pentru asigurarea aplicării Regulamentului comunitar. ANPC este competentă sa instrumenteze reclamaţiile care se referă la un incident ce a avut loc pe teritoriul României, reclamaţii ce pot fi primite atât de la pasageri cu cetăţenie română cât şi de la orice alţi pasageri care beneficiază de prevederile Regulamentului. În România, Centrul European al Consumatorilor – APC România are următoarea adresă: Bd. Nicolae Balcescu, nr. 32-24, et. 4, ap. 16, sector 1, cod 010055, Bucureşti, tel/fax: (004) 021.315.71.49, e-mail: office@apc-romania.ro, web: www.apc-romania.ro iar Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş: Str. Livezeni nr. 7, Târgu Mureş, cod 540472, Tel.: 0265/254.625, Fax: 0265/255.153, Email: reclamatii.mures@opc.ro.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil pentru Transporturi Siim Kallas a precizat că atunci când lucrurile nu funcţionează corect în timpul zborului, pasagerii trebuie să îşi cunoască drepturile şi să ştie unde să apeleze pentru ajutor, astfel încât Ziua Aeroporturilor care are loc la începutul sezonului estival este o oportunitate aflată la îndemâna pasagerilor pentru a afla informaţii utile despre drepturile lor atunci când călătoresc pe calea aerului, se mai arată în comunicatul de presă al Comisiei Europene.
Această acţiune întreprinsă la nivel european are loc datorită numărului mare de plângeri înregistrate de Centrele Europene ale Consumatorilor privind trasportul aerian. Potrivit comunicatului de presă al Comisiei Europene, în 2011 din cele 28.000 de plângeri înregistrate de Centrele Europene ale Consumatorilor principalele probleme sesizate, peste 5600 de plângeri reprezentând o cincime din totalul acestora, se referă la transportul aerian.

4 iulie 2012 Preşedintele Consiliului de Administraţie al R.A. Aeroportul Transilvania Târgu Mureş

Poruţiu Mihai