COMUNICAT DE PRESĂ

Elegantul amplasament al Complexului SPA Business din Târgu Mureş a găzduit în 28 septembrie 2010 sesiunea de informare privind stadiul proiectului de cercetare U.E. intitulat ATOM. Scopul proiectului este de a se identifica un echipament complementar celor existente în ţările membre UE pentru detectarea bunurilor periculoase în zone de aeroporturi, la o rezoluţie superioară. La lucrări au participat experţi români din cadrul Brigăzii antiteroriste, Universităţii Tehnice Petru Maior, Institutului medical de radiologie, Aeroportul Transilvania Târgu Mureş şi din domeniul agenţilor economici specializaţi în turnarea performantă de metale
Echipamentul finalizat în etapa de cercetare din anul 2011 va fi testat în premieră la aeroportul mureşan şi la cel din Amsterdam.

Conducerea Aeroportului